AUSTERITATE NU ESTE O SURPRIZĂ
Toți cei care strigă astăzi împotriva măsurilor de austeritate anunțate de premierul Bolojan ȘTIAU de mult că vom ajunge aici. Dezmățul inconștient al lui Ciolacu a secătuit și resursele, și perspectivele economice ale țării prin îndatorare excesivă și risipirea bugetului pentru consum, nu pentru investiții profitabile.
Dar în primul rând știa MEDIA DE PARTID ȘI DE STAT, care s-a îndestulat din banii de la buget împărțiți în stânga și în dreapta de PSD și PNL. Tot valul de propagandă dezlănțuită împotriva politicienilor și partidelor care îndrăzneau să spună adevărul a fost plătit din împrumuturile cămătărești cu care Ciolacu și-a finanțat prostia și incompetența. Și TOȚI S-AU FĂCUT CĂ NU VĂD!
Documentul oficial prin care Ministerul Finanțelor avertiza primii trei oameni în statul român cu privire la RISCUL UNUI DEZASTRU FINANCIAR este o probă concludentă și suficientă pentru acuzația de trădare, de care se fac vinovați Iohannis, Ciucă și Ciolacu.
Dacă și într-un astfel de moment vom rămâne doar spectatori inerți și nu vom cere în Parlament și în stradă anchetarea penală și tragerea la răspundere a politrucilor care au demolat bugetul României și au înecat țara în datorii, suntem COMPLICI cu toți acești trădători.
Din PACHETUL DE MĂSURI anunțat de Bolojan trebuie să facă parte obligatoriu și prezentarea unui raport oficial cu privire la deciziile care ne-au adus aici, dar și obiectivul, cu un termen limită bine definit, pe care și-l asumă premierul și coaliția din spatele lui.
OPOZIȚIA PARLAMENTARĂ ESTE OBLIGATĂ SĂ OPREASCĂ DELIRUL grupării de interlopi politici care ne râd în nas și să-i trezească pe românii năuciți de tăvălugul pornit odată cu planul de austeritate lansat de prim-secretarul Bolojan. Dacă va juca din nou sceneta din 6 decembrie și va cere oamenilor să rămână liniștiți la locurile lor, așa-numita opoziție va produce ultima dovadă a trădării interesului național.